Dezvoltatorul proiectului Blue Tower a intrat in faliment, decizia fiind doar definitiva, nu si irevocabila

Conform declaraţiilor lui Ioan Ardeleanu, reprezentantul RVA Insolvency Specialists, administratorul judiciar al Copper Beech Capital, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Blue Tower din Colentina, proiectul a intrat în faliment după ce Tribunalul Bucureşti a respins planul de reorganizare a companiei. Totuşi, decizia este doar definitivă, nu şi irevocabilă, ceea ce oferă posibilitatea contestării acesteia în instanţă.

Blocul cu 16 etaje şi 156 de apartamente presupunea o investiţie de 30 de milioane de euro (din care 14 milioane de euro prin credit de la Alpha Bank) şi trebuia finalizat anul trecut în septembrie. Cu toate acestea, se pare că imobilul este realizat în proporţie de 75%, procent declarat şi pentru vânzarea apartamentelor (100 de locuinţe, majoritatea către fonduri de investiţii). Asta în condiţiile în care compania anunţa în 2008 că în următorii cinci ani va investi 2,5 miliarde de euro pentru a construi 17.000 de locuinţe în Bucureşti şi în zonele limitrofe, proiecte pentru care dezvoltatorul achiziţionase 600 ha de teren.

Sursa : www.profitimobiliar.ro

  Daca v-a placut sau daca sunteti de acord cu cele scrise, puteti distribui acest articol         sau puteti comenta folosind formularul de mai jos. Multumim!

 

Cuvinte cheie: fonduri investitii, locuinte noi in bucuresti, Piata imobiliara

Articole aleatoare din aceeasi categorie

Lasa un comentariu

Anunturi imobiliare promovate - oferte imobiliare direct de la proprietar

Apartament 2 camere
DECEBAL - 96000 E

Apartament 2 camere DECEBALse vinde mobilat si utilat, canapele piele, bar, dormitor, aragaz, masina de spalat, frigider.

Teren
Vitan - 40000 E

Teren intravilan VitanOferta Luna Mai 40. 000 Euro PROPRIETAR VAND TEREN VITAN ZONA HYPERMARKET REAL-LIC. DECEBAL STR. ETERULUI SUPRAFATA TOTALA 166 MP SUPRAFATA …

Garsoniera 1 camere
Sebastian - 35000 E

Garsoniera in bloc SebastianLiberty Mall, Kaufland, scoli, gradinite, RATB, parcul Sebastian

Apartament 3 camere
Giurgiului - 54000 E

Apartament 3 camere GiurgiuluiVand apartament 3 camere in zona Giurgiului- 131, decomandat, confort 1, etaj 2/10. An constructie:1977. Geamuri termopan, aer conditionat, …

Spatiu 1 camere
Unirea - 3968 E

Spatiu birouri UnireaInchiriere spatiu birouri Bucuresti, zona Unirii, suprafata de inchiriat = 248 MP